Hepatita A

     Ficatul stochează substanțe nutritive și vitamine ceia ce ajuta la digestia alimentelor, la prevenirea infecțiilor și la eliminarea substanțelor nocive din sânge.
      Hepatita A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”, este o boală acută infecțioasă, agentul patogen fiind virusul hepatitei A (HAV). Virusul este de tip ARN (monocatenar, picornavirus), fără capsulă, dar cu o capsidă proteică care învelește molecula de ARN. Omul este singura gazda naturala, deși în condiții de laborator au fost infectate cateva primate non-umane. În funcție de conditii, HAV poate fi stabil în mediul înconjurator timp de luni de zile. Virusul este relativ stabil la niveluri scazute de pH si temperaturi moderate, dar poate fi inactiv la temperaturi ridicate (185°F [85°C] sau mai mult), formalina și clor. Acest virus se transmite cel mai des prin calea fecal-orală (prin mâncare sau apă infectate, sau direct de la un purtător). Aproximativ 10 milioane de oameni se infectează în fiecare an cu virusul hepatitei A. Perioada de incubare a virusului este între 2 și 6 săptămâni.
      Hepatita A este o maladie auto-limitantă și acută (simptomele durează în jur de 2 luni, până când acestea dispar). Odată ingerat virusul, acesta intră în circulația sangvină traversând mucoasa digestivă la nivel intestinal și începând să se multiplice la nivelul intestinului subțire. Virusul este apoi transportat direct la ficat, unde pătrunde și se înmulțește în hepatocite și celulele Kupfer. Virionii sunt secretați în bilă și de aici ajung în fecale.

Simptome

Leziunile cauzate de virus sunt benigne (icter etc). Copiii sub 6 ani sunt de obicei asimptomatici. La 70% din adulți boala prezintă simptome caracteristice:

• Oboseală
• icter (vizibil în special la nivelul sclerei, dar și în tegumente/mucoase)
• dureri de cap, febră (simptome asemănătoare gripei)
• dureri abdominale
• pierderea apetitului, vomă
• hepatomegalie
• urină de culoare galben închisă
• fecale deschise la culoare.

Riscuri de infectare

      Virusul hepatitei A poate fi transmis la alte persoane prin alimente pregătite de persoanele infectate, apă contaminata, și contact personal apropiat (de exemplu, ating mâinile, sex), cu o persoana infectata, dar nu prin strănut, tuse, îmbrățișându-se (fără contact cu pielea), sau de a fi aproape de o persoana infectata. Deasemenea riscuri mari de infectare prezintă oamenii care călătoresc în tările în curs de dezvoltare. Unele persoane tinere infectate nu prezintă nici un simptom. 

Diagnostic

      Perioada de incubare a virusului este între 2 și 6 săptămâni. Hepatita A nu poate fi diferentiata de alte tipuri de hepatita virala numai pe baza caracteristicilor clinice sau epidemiologice. Diagnosticul bolii se face după încheierea perioadei de incubare, prin detectarea în sânge a anticorpilor IgM specifici virusului hepatitei A (care sunt prezenți în sânge doar în perioada acută a bolii), prin metoda ELISA. Titrul anticorpilor IgM anti-VHA începe să crească în săptămâna a treia și a patra, ating maximul în săptămâna a șasea, după care încep să scadă treptat. Titrul anticorpilor IgG anti-VHA începe să crească la 5-6 săptămâni după infecție, menținându-se la o concentrație ridicată mulți ani și asigurând organismului protecția împotriva unei eventuale reinfectări cu virusul hepatitei A. Anticorpii IgG anti-VHA mai sunt prezenți și în serul celor care au fost imunizați prin vaccinare împotriva hepatitei A.

Vaccinul impotriva hepatitei A

      Sunt disponibile doua vaccinuri impotriva hepatitei A inactive cu virus integral: HAVRIX (GlaxoSmithKline) si VAQTA (Merck). Ambele vaccinuri sunt disponibile în formula pediatrică si pentru adulti. Formulele pediatrice ale ambelor vaccinuri sunt autorizate pentru persoane cu varsta intre 12 luni-18 ani. Formulele pentru adulti sunt aprobate pentru persoane cu varsta de peste 19 ani.
      Ambele vaccinuri prezinta imunogenicitate extrem de ridicata. Două doze de vaccin, administrate la intervale de cel putin 6 luni, sunt necesare pentru o protecție durabilă. Mai mult de 95% din adulti vor dezvolta anticorpi la 4 saptamani de la o singura doza din oricare vaccinuri, iar aproape 100% vor prezenta seroconversie dupa administrarea a doua doze. La copii si adolescenti, mai mult de 97% vor fi seropozitivi la o luna de la prima doza. În testele clinice, toți cei care au fost vaccinați au prezentat niveluri crescute de anticorpi după administrarea a doua doze.
      Datele privind persistența pe termen lung a anticorpului și memoriei imune sunt limitate deoarece vaccinurile din prezent sunt disponibile numai din 1995 si 1996. Estimarile privind persistența anticorpilor derivate din modelele kinetice ale declinului anticorpilor indică faptul că nivelurile de protectie ale anti-HAV ar putea fi prezente timp de 20 de ani sau mai mult.

Cine trebue să primească vaccinul împotriva Hepatitei A

      Vaccinarea impotriva hepatitei virale A este recomandata persoanelor cu risc de expunere la virusul hepatic A:

Copii intre 2-15 ani:

- copii neimunizati care calatoresc in zone cu endemie crescuta,

- copii expusi unor riscuri specifice: hemofilie, transfuzii multiple,

- copiii rezidenți în instituțiile pentru ocrotirea copilului și copii cu dizabilitați.

Adulți și adolescenți peste 15 ani:

- Subiecti neimunizați care calatoresc în zone endemice (regiuni în care virusul hepatitei A este frecvent intalnit, țările în curs de dezvoltare),

- Subiecți expuși riscului de contaminare datorita profesiunii lor: personal din crese, din institutiile pentru copii și tineri handicapați, personal care lucreaza în centre de tratare a apelor uzate, personal care manipulează alimente (lucrătorii din industria alimentară şi serviciile de restaurante).

- Subiecti expusi la riscuri specifice: hemofilie, transfuzii multiple, toxicomani care utilizeaza droguri administrate intravenos, practici homosexuale.

Contraindicatii si precautii la vaccinare

      Vaccinul impotriva hepatitei A nu trebuie administrat persoanelor cu istoric de reacție alergică severă (anafilaxie) la o componenta a vaccinului sau ca urmare a unei doze prealabile de vaccin impotriva hepatitei A, hipersensibilitate la aluminiu, sau, în cazul HAVRIX, la conservantul 2-phenoxyethanol.
      Persoanele cu afecțiuni moderate sau acute severe nu trebuie să primească vaccinul pîna cînd persoana se însanatoseste.
      Siguranța vaccinarii impotriva hepatitei A în timpul sarcinii nu a fost determinata. Cu toate acestea, deoarece acesta este un vaccin inactiv, riscul teoretic asupra fetusului este scazut. Riscul asociat cu vaccinarea trebuie evaluat în balanța cu riscul de infectie HAV.
      Deoarece vaccinul impotriva hepatitei A este inactivat, nu sunt necesare precauții speciale atunci cînd se vaccineaza persoane cu imunitate compromisa, deși raspunsul la vaccin ar putea fi suboptim.

Reactii adverse dupa vaccinare

      În cazul ambelor vaccinuri, cel mai des raportata reactie adversa post-vaccinare este o reactie locala la zona injectiei. 20%-50% din pacienti raporteaza durere, eritem sau inflamare la locul injectiei. Aceste simptome sunt în general moderate și auto-limitate. Mai putin de 10% din pacienti au raportat ușoare neplaceri la nivel sistemic: stare de indispozitie, oboseala, febra ușoara. Nu s-au raportat reacții adverse grave.

Tratamentul Hepatitei A

      Nu exista un tratament medicamentos pentru hepatita A. Fiind o infectie virala, virusul A este eliminat de organism prin propriile mecanisme de aparare. De cele mai multe ori, ficatul se vindeca în mod complet după o luna sau doua de repaus și alimentație echilibrata. În perioada de recuperare, se recomanda:

• dozarea cumpatata a efortului depus, întrucît organismul are nevoie de odihnă pentru a lupta cu infecția.
• respectarea unui regim alimentar bogat în nutrienți și sarac în ingrediente nocive pentru organism, recomandat de medicul curant.
• menajarea ficatului prin evitarea consumului de alcool sau administrarea de medicamente, ce pot fi toxice pentru ficatul infectat cu virusul A.

Ce este tuberculoza pulmonară

      Tuberculoza (TB) este o maladie infecţioasă, transmisibilă prin aer. Tuberculoza poate afecta diverse organe şi ţesuturi la oameni: ochii, oasele, pielea, tractul uro-genital, intestinele, etc. Însă de cele mai multe ori tuberculoza atacă plămînii (tuberculoza pulmonară). Această formă a maladiei este cea mai periculoasă, deoarece în timpul tusei, strănutului, vorbirii sau scuipatului, bolnavii de tuberculoză pulmonară elimină în aer microbi cunoscuţi drept micobacteria sau bacilii de tuberculoză (MBT). Natura infecţioasă a TB a fost demonstrată de către savantul german Robert Koch. El a fost cel care în anul 1882 a descoperit agentul patogen al maladiei, aparţinînd familiei de Mycobacterium. Micobacteria de tuberculoză mai este numită, și bacilul Koch. Spre deosebire de alţi microbi, aceasta este foarte rezistentă în mediul extern: păstrîndu-şi proprietăţile în sol, zăpadă, gheaţă, şi fiind rezistentă la efectele alcoolului, acidului şi substanţelor alcaline. În acelaşi timp, MBT moare prin expunerea îndelungată la razele directe ale soarelui, sub acţiunea temperaturilor ridicate şi a substanţelor clorurate.

Aproximativ o treime din populaţia globului este infectată cu MBT sau, după cum spun medicii, au o formă latentă a TB. Aceasta semnifică că oamenii sunt infectaţi cu bacteria TB, dar (pe moment) nu s-au îmbolnăvit de această maladie şi nu o pot transmite.

TB a fost identificată practic peste tot în lume, însă în unele ţări nivelul său de răspîndire este deosebit de înalt. Mai mult de 95% din cazurile de îmbolnăvire şi deces sunt depistate în ţările în curs de dezvoltare. În 2011, circa 80% din cazurile de TB înregistrate au fost raportate în 22 de ţări. Cele mai frecvente cazuri de îmbolnăvire cu TB au fost înregistrate în Asia – 60% din totalul noilor cazuri de îmbolnăvire din lume. Cu toate acestea, cea mai mare incidenţă a cazurilor noi – mai mult de 260 de cazuri la 100 de mii populație – a fost înregistrată în Africa Subsahariană.

În unele ţări se remarcă o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri, în timp ce în altele incidenţa cazurilor de îmbolnăvire scade foarte încet. De exemplu, Brazilia şi China se numără printre cele 22 de ţări în care, pe parcursul ultimilor 20 de ani, se remarcă o scădere constantă a incidenţei TB. În Cambodgia, în ultimul deceniu, incidenţa TB a scăzut cu aproape 45%.

Nu orice persoană infectată cu bacilul tuberculos se poate îmbolnăvi. Sistemul imun fie ucide microbii, ori "ia măsuri de siguranţă" împotriva acestora, introducîndu-i în stare ”de hibernare” (latentă) pe un timp îndelungat. Incapacitatea sistemului imun de a lupta cu infecţia provocată de bacilul TB duce la dezvoltarea formei active, atunci cînd bacilii TB se înmulţesc şi distrug organismul. Acest lucru se întîmplă la 5-10% din persoanele infectate cu MBT.

Tuberculoza afectează în special tinerii în cea mai productivă perioadă a lor. Însă boala poate surveni la orice vîrstă. În 2011, circa 500 de mii de copii din lume, cu vîrsta de pînă la 14 ani, s-au îmbolnăvit de TB şi circa 64 de mii au murit din cauza bolii. Unui risc înalt de îmbolnăvire cu TB sunt expuse persoanele aflate o perioadă îndelungată în condiţii nefavorabile (umiditate, lipsa ventilării, condiţii dificile de muncă) şi de subnutriţie, fumătorii precum şi persoanele cu diabet zaharat sau cele infectate cu HIV.

Micobateria tuberculozei poate fi foarte periculoasă pentru persoanele infectate cu HIV.HIV-ul şi TB reprezintă o combinaţie foarte des letală, componentele acestora accelerîndu-şi reciproc dezvoltarea. În 2011, circa 430 de mii de persoane din lume au murit din cauza coinfecţiei HIV/TB. Potrivit estimărilor experţilor, în 2011 au fost depistate 1,1 mln. de cazuri noi de îmbolnăvire cu TB în rîndul persoanelor HIV pozitive. Cel puţin o treime din cele 34 de mil. de oameni cu HIV din întreaga lume sunt infectate cu bacteria TB, dar încă nu sunt bolnavi de TB activă. Probabilitatea ca persoanele HIV pozitive infectate cu TB să dezvolte forma activă de TB, este de 20-30 de ori mai mare decît în cazul persoanelor HIV negative.

Simptomele clasice ale tuberculozei pulmonare active sunt tusea mai mult de 2-3 săptămîni - (uneori cu flegmă şi striuri de sînge), febra, frisoanele, transpiraţia nocturnă abundentă,  pierderea în greutate, slăbiciuni, dureri pectorale. În cazul manifestării unuia din aceste simptome, dar mai ales a cîtorva simultan, se impune adresarea imediată la medic. Una din cele mai accesibile şi răspîndite metode de diagnosticare a TB o constituie microscopia sputei. Laboranţi special instruiţi examinează sputa la microscop în scopul depistării bacteriei TB. După realizarea acestor teste, diagnosticul poate fi pronunţat   în decurs de o zi. Din păcate, acest test nu este atît de eficient atunci cînd pacientul elimină o mică cantitate de MBT. Diagnosticarea tuberculozei în rîndul copiilor este mult mai dificilă.

Diagnosticarea tuberculozei multi-drog rezistente şi a coinfecţiei HIV/TB este mai dificilă. În prezent, în numeroase ţări a fost introdus noul test pentru depistarea tuberculozei în două ore, care s-a dovedit a fi foarte eficient în diagnosticarea tuberculozei şi în depistarea rezistenţei la medicamente.

Atunci cînd o persoană dezvoltă TB pulmonară activă, simptomele acesteia pot lua o formă moderată de manifestare timp de mai multe luni. Neglijarea de către oameni a propriei sănătăţi, necunoaşterea simptomelor bolii şi subestimarea pericolului acesteia duc la adresarea întîrziată la medic. În ciuda faptului că în prezent tuberculoza poate fi vindecată în majoritatea cazurilor, adresarea întîrziată la medic îngreunează misiunea acestuia. În plus persoana cu formă activă de TB neidentificată şi netratată poate transmite MBT altor persoane. În decursul unui an, un astfel de bolnav poate infecta circa 10-15 persoane. În lipsa unui tratament adecvat, două treimi din bolnavii cu TB severă decedează.

La ora actuală, TB poate fi tratată şi vindecată. Marea majoritate a cazurilor de TB poate fi vindecată cu succes cu condiţia asigurării şi administrării unei medicaţii corespunzătoare.

Tratamentul tuberculozei sensibile la medicamente constă în administrarea zilnică în decurs de  6-8 luni a unui set standard de 4-5 medicamente – aşa-numitele preparate de ”primă linie”, sub supravegherea şi cu sprijinul personalului medical sau a unui asistent voluntar ce a urmat o pregătire specială. Fără o astfel de monitorizare, pot apărea dificultăţi în respectarea prescrierilor medicale, ceea ce se poate răsfrînge negativ asupra rezultatelor tratamentului. Prin respectarea schemei de tratament, probabilitatea vindecării este de aproape 100%. Evoluţia tratamentului este urmărită prin examinarea microscopică a sputei. Abaterile de la schema standard sunt inacceptabile, acestea ducînd la dezvoltarea rezistenţei la medicamente.

De regulă, după 2-3 săptămîni de tratament eficient are loc debacilarea, sau altfel spus microscopia sputei este negativă și pacientul nu mai este periculos, după care dispar şi alte simptome. Procesul de destrucție a plămînilor se încetineşte şi se opreşte. Un atare pacient nu mai este considerat infecțios pentru cei din jur. Cu toate acestea, tratamentul nu trebuie întrerupt sub nici o formă, chiar dacă au dispărut simptomele şi înmulţirea bacteriilor nu mai are loc. După o perioadă de timp, tuberculoza netratată poate reaparea sub o formă rezistentă la medicamente.

În multe ţări tratamentul are loc fără spitalizare, însă sub supravegherea cadrelor medicale. În Moldova, bolnavului i se propune de obicei spitalizarea în faza incipientă a tratamentului – pînă la un rezultat negativ al microscopiei sputei, după care tratamentul este continuat în regim ambulatoriu. Atunci cînd tartamentul decurge corect, nu există motive pentru a reţine pacientul în spital mai mult de 2 luni.

Pentru ca tratamentul TB să aibă succes, trebuiesc respectate următoarele principii:

• Tratamentul trebuie să dureze pe parcursul întregii perioade recomandate de medic: nu mai puţin de 6-8 luni în cazul tuberculozei sensibile şi pînă la 2 ani în cazul tuberculozei multirezistente la medicamentele strategice (Izoniazida și Rifampicina).
• Tratamentul trebuie să fie continuu. Micobacteria tubeculozei nu trebuie să aibă ocazia să se refacă după ”bombardarea” ei cu preparate puternice anti-TB, pînă la distrugerea sa completă.
• Tratamentul trebuie să decurgă prin utilizarea simultană a mai multor preparate antituberculoase. Fiecare din cele 4-5 medicamente pe care pacientul le administrează zilnic deţin diverse mecanisme de acţiune, adică fiecare din acestea acţionează asupra mai multor aspecte şi manifestări ale MBT, şi doar împreună pot atinge scopul – distrugerea acestuia.
• Tratamentul trebuie să fie monitorizat. Acest lucru semnifică că pacientul trebuie să ia medicamentele antituberculoase sub supravegherea personalului medical sau a unui asistent voluntar special instruit.

      Este absolut contraindicat tratamentul în lipsa unui set complet de medicamente, întreruperea precoce sau temporară a cursului de tratament iniţiat sau administrarea neregulată a pastilelor. Toate acestea vor duce la dezvoltarea rezistenţei la medicamente.

      Aceste principii constituie o parte a strategiei globale comune în lupta împotriva tuberculozei, recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi cunoscută sub numele de strategia DOTS. 

     DOTS reprezintă o abreviere din engleză a strategiei Directly Observed Treatment, Short-course. Abrevierea este folosită în toate ţările în versiunea standardizată din engleză şi semnifică tratament sub supraveghere directă, curs de scurtă durată.

Din 1995, de la începutul implementării DOTS, peste 51 de mil. de oameni au fost trataţi cu succes în corespundere cu această strategie şi, conform datelor experţilor, au fost salvate 20 de mil. de vieţi omeneşti. Mai detaliat despre DOTS puteţi citi pe pagina web a OMS.

Tuberculoza multirezistentă la medicamente (MDR-TB) este o formă de TB cauzată de bacteria ce nu răspunde cel puţin la tratamentul cu izoniazidă şi rifampicină, două din cele mai eficiente medicamente antituberculoase de primă linie (sau strategice). Dacă după 3 luni de tratament adecvat şi continuu de la depistarea TB nu are loc stoparea infecţiei şi simptomele maladiei nu dispar, e posibil ca un astfel de pacient să sufere de tuberculoză rezistentă la medicamente.

Motivul principal al dezvoltării MDR-TB îl constituie tratamentul inadecvat. Schema incorectă de stabilire şi administrare a preparatelor antituberculoase, precum şi întreruperea tratamentului pot duce la dezvoltarea rezistenţei la medicamente. Medicamentele standarde anti-TB sunt întrebuinţate de cîteva zeci de ani, prin urmare rezistenţa la medicamente creşte. În fiecare ţară în care se întreprind cercetări sunt înregistrate tulpini rezistente la un anumit preparat antituberculos.

Tratamentul tuberculozei rezistente la medicamente reprezintă o procedură de durată, neplăcută, costisitoare şi care nu se încununează întotdeauna cu succes. Pentru tratamentul acestei forme de TB se administrează aşa-numitele ”preparate de rezervă” sau preparatele de ”linia a doua”. Alegerea preparatelor de linia a doua este limitată, iar medicamentele recomandate nu sunt întotdeauna disponibile şi sunt foarte scumpe. Tratamentul acestei forme de TB poate dura pînă la 2 ani.

Principiile de bază ale tratamentului MDR-TB sunt aceleaşi ca şi în cazul TB sensibile: durata, continuitatea, combinaţia din cîteva medicamente şi supravegherea de către personalul medical.

Încălcarea acestor principii, în special adăugarea unui singur preparat sau întreruperea tratamentului duc la dezvoltarea rezistenţei la medicamentele de rezervă, altfel spus la incurabilitatea completă. Selectarea preparatelor de rezervă pentru tratamentul MDR-TB depinde de medicamentele de primă linie faţă de care aceasta este rezistentă, fapt ce poate fi determinat doar prin testul de sensibilitate a M.tuberculosis, efectuat in laboratoare specializate.

În funcţie de spectrul toleranţei, tratamentul cu medicamente de rezervă se poate extinde pe o perioadă de la 6 luni pînă la 2 ani, cu un succes de 50%-80%. Multe preparate de linia a doua sunt toxice şi provoacă reacţii adverse severe. Tratamentul cu medicamente de rezervă are loc obligatoriu sub supravegherea medicilor specialişti calificaţi, iar după posibilităţi, şi în regim de staţionar.

În cazul în care preparatele de linia a doua sunt de asemenea administrate inadecvat sau pacientul încalcă prescripţiile medicului, întrerupe tratamentul, acesta poate dezvolta cea mai periculoasă formă de TB – tuberculoza cu rezistenţă extinsă la medicamentele antituberculoase.

Tuberculoza cu rezistenţă extinsă la medicamentele antituberculoase (XDR-TB) – este forma rezistentă la preparatele din ambele linii, în rezultatul căreia alegerea terapiei este limitată considerabil. Rezultatele cercetărilor efectuate în prezent la nivel global demonstrează faptul că în unele regiuni ale globului, după toate probabilităţile pînă la 19% din cazurile MDR-TB devin cazuri de tuberculoză cu rezistenţă extinsă la medicamentele antituberculoase (XDR-TB). În 2011, printre pacienţii cu TB pulmonar au fost înregistraţi circa 310 de mii de cazuri de MDR-TB. Aproximativ 60% din aceste cazuri de îmbolnăvire au fost raportate în India, China şi Federaţia Rusă. Se estimează că aproximativ 9% din aceşti pacienţi au avut tuberculoză cu rezistenţă extinsă la medicamentele antituberculoase.

Un şir de ţări cu programe aferente luptei împotriva TB au arătat că vindecarea XDR-TB este posibilă în aproximativ 30% din cazuri. Succesul tratamentului depinde în mare măsură de nivelul de rezistenţă la medicamente, virulenţa micobacteriei şi de starea sistemului imun al pacientului. Extrem de important este ca medicii ce îngrijesc de pacienţii cu TB să fie conştienţi de o eventuală rezistenţă la medicamente şi să dispună de acces la laboratoare specializate pentru a stabili la timp diagnosticul exact şi a începe cît mai devreme tratamentul eficient. Pentru un tratament eficient este imperios ca medicii cu experienţă vastă în tratamentul unor astfel de cazuri de îmbolnăvire să dispună de acces la toate preparatele de linia a doua.

        

Boala diareică acută

      Dierea acută prezintă emitere prea frecventă, de 3 şi de mai multe ori în 24 de ore, de mase fecale prea lichide, ceea ce duce la pierderea spontană de apă şi de electroliţi. 

      

      Boală diareică acută (BDA) este o maladie care durează de la cîteva zile pînă la 2 săptămîni.

Cauzele principale care conduc la infectarea cu boli diareice acute sînt:

• Nerespectarea igienei personale mai ales în instituţiile pentru copii şi adolescenţi.
• Neasigurarea efectuării măsurilor antiepidemice primare.
• Nerespectarea regulilor pregătirii şi păstrării produselor alimentare.
•  Neaprovizionarea populaţiei, în primul rînd rurale, cu apă potabilă de calitate garantată.

   Cele mai comune semne clinice ale bolii diareice acute se manifestă prin:

1. sindromul diareic - scaune diareice cu diferite aspecte patologice.
2. sindromul infecţios - febră, frisoane, cefalee, mialgii generalizate, stare generală alertată.
3. sindrom dispeptic - greţuri, vărsături alimentare sau biloase.
4. sindrom dureros abdominal - crampe abdominale, colici, dureri difuze nesistematizate.
5. Sindrom de deshidratare acută de diverse grade - deshidratare uşoară (gradul I) asociată cu: sete moderată, turgor cutanat uşor diminuat, tahicardie; deshidratare medie (gradul II) se manifestă prin: sete intensă, tahicardie, puls slab, hipotensiune arterială, oligurie; deshidratarea severă (gradul III), în cadrul căreia se asociază tulburările cardiovasculare, oligoanuria, precum şi tulburări de conştiinţă (obnubilare, comă).
6. Sindromul de gasroenterită - constă în scaune lichide frecvente, dureri abdominale difuze, greţuri, vărsături febră.
7. Sindromul holeriform - apare ca o diaree apoasă, cu scaune lichide profuze.  Semnele de deshidratare se instalează rapid şi sînt extreme de grave.
8. Sindromul dizinteric - constă din scaune emise repetat, însoţite de colici abdominale şi tenesme rectale, vărsături, febră.

Metodele de prevenire sînt simple şi la îndemîna oricui:

• Evitarea preparării alimentelor cu mai mult de 2-3 ore înaintea consumului, în cazul în care nu se pot asigura condiţiile de temperatură necesare păstrării alimentelor preparate.
• Asigurarea păstrării alimentelor la temperaturi de 4 - 8º C, în cazul alimentelor ce vor fi consumate la mai mult de 2 - 3 ore de la preparare (refrigerare).
• Consumarea alimentelor pregătite pentru sugari imediat după prepararea lor, fără a fi reîncălzite sau păstrate la frigider.
• În cazul alimentelor gătite, asigurarea unei temperaturi de preparare de peste 70º C.
• Evitarea contactului între alimentele ne-preparate şi cele preparate.
• Spălarea repetată a mîinilor, nu numai după utilizarea toaletei şi înainte de masă.
• Întreţinerea curăţeniei tuturor suprafeţelor bucătăriei (paviment, mese de lucru).
• Evitarea preparării alimentelor de către persoane care prezintă vre-o leziune sau infecţie (panariţiu) la nivelul mîinilor sau degetelor.
• Spălarea atentă a fructelor, zarzavaturilor şi verdeţurilor înainte de consumarea lor.
• Păstrarea în condiţii de maximă igienă a tuturor suprafeţelor destinate preparării alimentelor.
• Asigurarea condiţiilor necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului şi insecte sau animale.
• Folosirea doar a surselor de apă potabilă pentru preparea alimentelor şi consumul uman. O atenţie deosebită trebuie acordată apei folosite la prepararea alimentelor pentru copii.
• Fierberea apei este obligatorie, în cazul în care există îndoieli asupra calităţii surselor de apă potabilă ce sînt folosite pentru consumul uman şi prepararea alimentelor.
• Evitarea consumării alimentelor vîndute pe stradă, precum îngheţată, prăjituri, produse de patiserie, hot-dog, mici, hamburger etc.
• Fierberea laptelui, în cazul în care acesta nu este pasteurizat.

Enterofuril 200 mg caps.

Ce trebue de evitat înainte de efectuarea analizelor de sînge

      Analizele de sînge sunt solicitate de către medici pentru evaluarea stării generale de sănătate, precum și pentru stabilirea unui diagnostic în cazul în care o anumită afecțiune este suspectată. Pentru obținerea de rezultate exacte, este foarte important să evităm unii factori care conduc la erori de analize medicale și deasemenea la diagnosticul stabilit de specialist:

• Consumul de alimente - Cu o seară înainte, ultima masa nu trebuie să fie luată mai tarziu de ora 18.00. Mîncatul cu mai putin de 14 ore înainte de efectuarea unei analize de sînge va compromite întotdeauna valorile probei de laborator, în special ale colesterolului și glicemiei. În cazul în care consumați alimente cu putin timp înainte de prelevarea mostrei de sînge, mai ales produse cu zahăr sau alcool, riscați să primiți rezultate greșite.
• Administrarea de medicamente - anticonceptionalele, estrogenul, anticonvulsivele, medicamentele pentru reglarea tensiunii arteriale, preparate diuretice, corticosteroizii, antidepresantele sau medicamentele hipolipidemiante sunt substante care interfereaza intotdeauna cu rezultatele unei probe de sînge și pot influența în special valorile colesterolului. Informați medicul cu privire la urmarea unui tratament medicamentos.
• Stresul - în cazul în care vă aflați într-o perioadă de stres fizic, cauzat de o boală acută sau de o infecție, analizele de sînge vor înregistra un nivel mai mic de colesterol bun HDL (lipoproteine de densitate înaltă, )și un nivel ridicat al trigliceridelor (LDL).
• Consumul de băuturi - în cazul analizelor de sînge care urmăresc măsurarea nivelului lipidelor și al glucozei, doar apa este permisa pentru consum cu 14 ore înainte de efectuarea analizelor de sînge. Multe băuturi conțin zahăr și grăsimi (inclusiv laptele), de aceea pot influenta rezultatele testelor de laborator.
• Exercitiile fizice sustinute - Orice formă de efort fizic este intezisă cu 8 ore înainte de analizele de sange, deoarece exercițiile fizice solicitante modifică nivelul real al glucozei în sînge.
•  Fumatul - Substanțele nocive din tigări ajung cu rapiditate în sînge, de aceea fumatul este strict intezis cu cel puțin 14 ore înainte de efectuarea testelor de sînge.
• Administrarea de vitamine si suplimente alimentare - vitaminele, mineralele și suplimentele din plante trebuie să fie evitate înainte de analizele medicale de sange, mai ales daca se urmareste masurarea nivelului de plumb la nivel sangvin.
• Colectarea sângelui se va efectua pînă la desfăşurarea procedurilor diagnostice şi curative - roentgen, tomografie computerizată, rezonanţă magnetică nucleară, ultrasonografie şi a examinărilor, apte să influenţeze rezultatele testelor de laborator.

Recomandări după recoltarea probei de sînge

• nu îndoiți antebrațul și mențineți presiune pe locul puncției timp de cinci minute.
• țineti brațul întins și nu frecționați locul de unde vi s-a recoltat sange.
• nu vă îmbracați hainele și nu ridicați greutați (chiar serviete sau alte bagaje de mîna) decît după ce v-ați asigurat ca s-a oprit sîngerarea.
• dacă sîngerarea se prelungeste peste cele cinci minute recomandate, adresați-vă asistentei de la punctul de recoltare.

Fumatul Interzis

Efectele negative pe termen scurt în urma inspirării fumului de ţigară sunt: creşterea frecvenței contracției inimii, creşterea tensiunii arteriale, lezarea mucoaselor  cavităţii bucale, îngălbenirea dinţilor, iritarea naso-faringelui şi a laringelui, apariţia tusei, scăderea  reactivității organismului la infecţii respiratorii ale organismului, iritarea  ochilor.         Pe termen lung, efectele negative  sunt mult mai grave: apare  sindromul respirator al fumătorului cu tuse, expectoraţie, respiraţie greoaie dureri toracice, bronhopneumopatii, bronşite cronice, boli cardiovasculare, boli digestive, cancer al cavitaţii bucale, al esofagului, laringelui, vezicii urinare, cancer pulmonar şi alte forme de cancer, etc.      Legătura dintre fumat şi cancer este demonstrată indiscutabil. Dacă anual mor în lume de cancer 5 - 6 milioane de oameni, 1/4 din aceste decese au drept cauză fumatul. În afară de substanţele conţinute în tutun cu efect cancerogen prin ele însele (gudron etc.), altele favorizează dezvoltarea cancerului şi sunt cancerogene. Acţiunea lor nocivă se execrcită atât la nivelul văilor aero-digestive, cît şi asupra organismului în general. Fumatul este implicat în numeroase localizări ale cancerului: bronho-pulmonar, buze, limbă, orofaringe, laringe, esofag, stomac, vezică urinară .      Evident că pot interveni şi alţi factori cancerogeni, dar un lucru este demonstrat şi anume faptul că frecventa cancerului pulmonar este proporţională în toate ţările cu consumul de ţigarete. Relaţia este aşa de evidentă încît 90% dintre marii fumători, de peste 40 de ţigări pe zi, fac cancer pulmonar. În timp ce cu două decenii în urmă cancerul pulmonar ocupa locul opt în rândul localizărilor de cancer în general, în momentul de faţă el se situează pe locurile 1 - 2 şi tinde spre ocuparea locului întîi.
      În afara cancerului bronho-pulmonar primul ca frecvenţă la fumătorii înveteraţi, numeroase studii au dovedit o relaţie directă între fumat şi frecvenţa cancerului care atinge organe mai îndepărtate de contactul cu atmosfera poluată de tutun. Astfel riscul de a face cancer al vezicii urinare este de două ori mai mare la fumători decât la nefumători, pentru cancerul esofagului de 5 ori, pentru cancerul cavităţii bucale şi al faringelui de 6 ori, iar pentru cancerul laringelui de 10 ori.

Tutunul este de asemenea implicat în apariţia bolilor respiratorii acute şi a bronhopneumopatiilor cronice obstructive. Bolile respiratorii acute, traheitele, bronşitele, pneumoniile sunt de 2,2 ori mai frecvente la fumători decît la nefumători.
     Bronşita cronică se întîlneşte la 8% dintre nefumători faţă de 27% la fumătorii cu un consum pînă la 10 g tutun pe zi, 40% la fumătorii ce consumă 12 - 24 g pe zi şi 50% din fumătorii ce consumă peste 25 g tutun pe zi.    Fumul de tutun provoacă o hipersecreţie a mucoasei bronşice şi consecutiv o cilio - toxicitate care împiedică drenajul secreţiilor bronşice acumulate. Îndepărtarea particulelor depuse în căile aeriene se face în mod diferit la fumători faţă de nefumători. La nefumători, îndepărtarea începe imediat după inhalare. Ea este rapidă pentru toate particulele depuse pe căile aeriene mai largi şi mai centrale, apoi mai lentă pentru particulele depuse pe căile aeriene mici şi periferice, astfel încât nu se mai observă nici o retenţie. La fumători, fenomenele de epuraţie sunt întârziate şi prelungite având loc un stocaj anormal al particulelor străine în căile respiratorii.        Alături de cilio - toxicitatea tutunului există şi toxicitate celulară directă în sensul unei inhibiţii a activităţii celuleor care intervin în mecanismele de epurare bacteriană. Este de menţionat de asemenea fenomenele de sensibilizare la tutun puse în evidenţă la unii bolnavi astmatici.       Evoluţia bronşitei cronice obstructive în cazul în care nu se abandonează fumatul duce la îngustarea căilor respiratorii, la tulburări ventilatorii progresive, la insuficienţa respiratorie gravă incompatibilă cu cel mai mic efort şi în final la dependenţă socială şi la pierderea vieţii.
      Fumatul este implicat şi în apariţia numeroaselor boli cardiovasculare. Desigur că el nu este factorul exclusiv dar este una din cauzele importante alături de modul de alimentaţie, sedentarism, stresul nervos, hiperlipoproteinemia, hipertensiunea arterială. Fumatul antrenează o constricţie vasculară şi o reducere a temperaturii cutanate cu 0,5 - 3 grade la nivelul extremităţilor.      Sunt considerate de asemenea ca efecte secundare ale fumatului: modificările turbidităţii plasmatice, concentraţia de colesterol şi beta lipoproteine, obezivitatea şi agregarea trombocitelor. Tabagismul este cauza majoră a cardiopatiei ischemice. Riscul fumătorilor de a muri de cardiopatie coronariană este de două ori mai mare decât la nefumători. Implicaţiile fumatului în evoluţia coronaropatiilor şi arteriopatiilor s-ar datora acţiunii directe asupra celulelor ganglionare ale sistemului nervos vegetativ şi efectului imediat al nicotinei asupra suprarenalelor şi hipofizei.     Printre alte boli cardiovasculare în care este incriminat fumatul amintim hipertensiunea arterială şi arteriopatia obliterantă a membrelor inferioare care duce la gangrene, amputaţii etc. S-a constatat, că 95% din arteritiei ar fi mari fumători şi că 11,4% din amputaţiile efectuate la arteritici ar fi putut fi evitate dacă s-ar fi abandonat tutunul.
      Consecinţele nefaste ale fumatului se înregistrează şi la nivelul aparatului digestiv. Astfel, ulcerul gastroduodenal este de două ori mai fecvent la fumători faţă de nefumători. Durerea ulceroasă este mai intensă şi mai durabilă la fumători, iar complicaţiile ulcerului sunt mai frecvent la aceştea. Principalul mecanism în inducerea ulcerului la fumători ar fi inhibiţia secreţiei pancreatice alcaline care tamponează aciditatea conţinutului gastric ajuns în duoden. Agentul care produce această inhibiţie se presupune a fi nicotina.     Fumul de tutun reduce capacitatea de apărare a organismului, riscul fumătorului de a contracta afecţiuni mai multe şi cu evoluţie mai severă fiind mult mai mare. Printre multiplele efecte toxice ale tutunului este şi acela al afectării sistemului imun, ducând la scăderea producerii de anticorpi. Nivelul redus al imunoglobulinelor la fumători poate fi un factor care contribuie la infecţiile respiratorii cronice mai frecvente şi mai severe la aceştia.
      Fumatul dăunează gravidităţii şi noului născut, produce avorturi, malformaţii, naşteri de copii morţi, distrofici cu habdicap psihic şi fizic. Complicaţii ale naşterii, ruptura prematură a membranelor, placenta praevia, pielonefrita, sunt mai frecvente la gravidele fumătoare. La femeile gravide sau care alăptează, la numai 5 minute după terminarea fumatului, produşii toxici din tutun se regăsesc în glandele mamare făcând ca sugarul să sufere consecinţele ţigării. Când părinţii fumează în prezenţa copiilor, nicotina apare în urina acestora tot după cateva minute. S-a observat că aprinderea unei ţigări de către o persoană din ambianţa unui nou născut poate determina refuzul mâncării al acestora întrucât ficatul lor incomplet dezvoltat nu poate anihila efectul nicotinei.
      Se atestă ca consecinţă şi alte boli legate de fumat cum ar fi cele ale sistemului nervos (congestiile cerebrale sunt de două ori mai frecvente la fumători) cele endocrine precum şi scăderea acuităţii vizuale şi auditive.           În afara complicaţiilor multiple şi grave, consecinţe ale fumatului la consumatorii de ţigări direcţi, fumul de ţigară constituie şi o veritabilă agresiune împotriva întregei colectivităţi. Aşadar, pe lângă fumătorii voluntari există „fumători involuntari", victime inocente ale fumatului. Este vorba de fumatul degajat în cameră de la o ţigară care are concentraţii superioare de substanţe toxice, pe care îl inhalează şi nefumătorii. Întrucât aproximativ 2/3 dintr-o ţigară arde în scrumieră, fumul degajat în cameră reprezintă cea mai mare parte din fumul total al ţigării. Mai mult decât atât, acest curent secundar conţine de 8,1 ori mai mult oxid de carbon, de 2,7 ori mai multă nicotină, de 2,6 ori mai mult fenol. Cât priveşte substanţele cancerogene (metil-naftan, dimetilnitriformină, gudron etc.) acestea sunt în cantitate de 10 - 39 ori mai mare în curentul secundar decât în cel principal.     Alte dovezi ale agresiunii fumului de tutun pentru ambianţa fumătorilor sunt prezenţa nicotinei în urina nefumătorilor din preajma fumătorilor, blocarea a 4 - 7% din hemoglobină sub formă de carboxihemoglobină la persoanele din anturajul imediat al fumătorilor. Ne dăm seama odată în plus cât de dăunătoare este această poluare a aerului prin fum de tutun mai ales cînd este vorba de copii, de vârstnici sau de persoane deja suferinde.     Cele menţionate demonstrează clar că viciul fumatului nu mai poate fi considerat o problemă strict personală a fumătorului întrucât ea are implicaţii deosebit de serioase asupra ambianţei, deci a întregii societăţi.      Practic nu poate fi vorba de un calcul real care să estimeze totalitatea daunelor individuale şi sociale provocate de fumat. Este vorba de îmbolnăvirile grave şi de decesele survenite ca urmare a cancerelor şi a altor complicaţii redutabile ale fumatului, de cheltuielile enorme pentru tratarea bolilor provocate sau agravate de fumat, de ajutoarele medicale de boală, de pensii, de pierderile provocate producţiei prin reducerea capacităţii de muncă. Dincolo de toate aceste neajunsuri, paguba cea mai mare şi de neînlocuit pentru societate pe care o aduce fumatul este pierderea de vieţi omeneşti, care interesează oameni la vârste active, oameni în plină activitate creatoare, deosebiot de utili familiilor lor şi societăţii. Diverse statistici dau cifre îngrijorătoare, demonstrând că fumatul ucide de 4 ori mai mult decât accidentele de circulaţie. Datorită intoxicaţiei şi uzurii prin fumat s-a ajuns anual la 300 000 decese în SUA, la 70 000 în Germania, 50 000 în Anglia, 35 000 în Franţa etc. Pe drept cuvânt s-a considerat fumatul drept flagelul secolului XXI, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii la semnalul de alarmă dat, împotriva fumatului a dat şi răspunsul cel mai labil: Fiecare să aleagă, fumatul sau sănătatea! 

Fumatul Interzis

Fumatul interzis

Recomandări pentru pacienți și consumatorii de medicamente

• Nu folosiți medicamente fără necesitate, fără prescripție sau consultația medicului sau farmacistului, nu fiți farmacofili (iubitori de medicamente), dar nici farmacofobi (fricoși pentru consum de medicamente).
• După obținerea consultației și rețetei medicului, străduiți-vă să rețineți: numele medicamentului, principalul efect al acestuia, modul de administrare prescris, posibilele efecte adverse, ce alimente sau medicamente se interzic în perioada tratamentului, ce activități trebue evitate sau sunt interzise. Înainte de a părăsi cabinetul medicului dacă v-au rămas neclarități, puneți întrebări.
• Preferați să aveți farmacia și farmacistul la care să apelați de fiecare dată cînd aveți nevoe.
• Răspundeți la întrebările farmacistului și viceversa, puneți-i farmacistului orce întrebare din domeniul medicamentului la care vreți să obțineți răspuns.
• Fiți atenți la numele medicamentului eliberat de farmacist. Verificați dacă el corespunde celui prescris în rețetă sau recomandat de medic. Dacă vi s-a eliberat un sinonim, cereți explicații de la farmacist.
• Dacă ați procurat medicamentul necesar, examinați cu atenție:

1. Integritatea ambalajului, după caz - integritatea elementului de control a primei deschideri: etichete hologramate, lipici ce se deteriorează la detașare de pe cutia pliantă în cazul deschiderii, inel de rupere la flacoane, membrane protectoare, folie polietilenă în jurul ambalajului.
2. Prezența codului de bare sau alte informații, care vă oferă încredere în legalitatea și autenticitatea medicamentului procurat. Nu procurați medicamentul dacă nu vi s-a eliberat cecul de casă. Nu uitați, că aveți dreptul să solicitați de la farmacist documentul calitatea medicamentului.
3. Citiți cu atenție prospectul pentru pacienți (instucțiunea pentru administrare), dacă apar întrebări, consultați medicul sau farmacistul. Păstrați prospectul deoarece poate apărea necesitatea de a-l reciti. În cazul lipsei prospectului din cutia medicamentului, solicitați-l de la farmacist. 
4. Valabilitatea medicamentului: gasiți pe ambalaj termenul valabilității și încredințați-vă că el nu este expirat.

• Cereți farmacistului (după caz) instrumente de măsură pentru a doza medicația lichidă, deoarece lingurițele și lingurele de acasă nu sunt suficiente de exacte.
• Dacă ați administrat o doză mai mare decît cea prescrisă adresați-vă de urgență la medic sau farmacist. Dacă a-ți omis o administrare nu suplimentați doza preparatului la următoarea administrare, deoarece apare riscul supradozării, iar doza omisă nu va fi ajustată.
• În cazul în care pe durata tratamentului apar probleme (efecte adverse sau alte manifestări neplăcute), întrerupeți administrarea preparatului și consultați medicul sau farmacistul. Despre reacțiile adverse suspectate, informați Agenția Medicamentului la Tel. 022 73-70-00.
• În condiții casnice, păstrați medicamentele așa cum este indicat pe ambalaj sau în instrucțiunea pentru utilizare. Nu lăsați medicamentele la îndemîna copiilor. 
• Nu luați decizia de a procura și a administra un medicament dupa sfatul rudelor, prietenilor, vecinilor. La fel nu propune-ți altor persoane medicamentul pe care-l folosiți (sau l-ati folosit), chiar dacă simptomele bolii sunt similare cu ale dumneavoastră - aceasta poate dăuna sănătății lor.
• Codul cu bare de pe ambalaj vă poate ajuta să stabiliți autenticitatea medicamentului și legalitatea punerii lui pe piața farmaceutică. Pentru aceasta, accesați în ”Internet” pagina - web a Agenției Medicamentului: www.amed.md sau trimite-ți un SMS la Numărul 366 cu indicarea codului de bare de pe ambalajul medicamentului.
• Nu procurați medicamente în locuri și de la persoane neautorizate: de la persoane fizice, conform anunțurilor publicitare (ziare, fișe informaționale, telefon, internet), de la lucrătorii medicali ce nu sunt abilitați cu funcția de a elibera medicamente.
• Orce reclamație din domeniul medicamentului și activității farmaceutice o puteți adresa Agenției Medicamentului, însoțind-o cu denumirea medicamentului, copia cecului de casă numarul de serie de pe ambalajul medicamentului și locul procurării.   

Micozele

      Grupa celor mai răspîndite îmbolnăviri dermatologice este cea a micozelor în etiologia căror locul de bază îl ocupă diversa floră de ciuperci. Micozele se întîlnesc la 25-30 % din populația matură. Sunt cunoscute circa 100 specii de ciuperci patogene care provoacă înbolnăvirea pielii, părului, unghiilor, mucoaselor precum și a organelor interne.

Exoderil

      Rolul principal în etiologia micozelor o au următoarele 3 grupe de ciuperci:

Terbisil

• Dermatofitele (familia trichophyton: T. Mentagrophytes, T. Rubrum, T. Violaceum; faminlia Microsporum: M. Canis, M. Ferrugineum; familia Epidermophyton: E. Floccosum, E. Inguinale).
• Ciupercile gen de drojdii din familia Candida: C. albicans, C. tropicalis.
• Mucigaiuri (ciupercile din familiile Fusarium, Aspergillus, Alternaria).

      Cele mai răspîndite micoze sunt: dermatofitiile (epidermomicozele, trihomicozele, onicomicozele), candidozele, malaseziozele și altele.

      Primele simptome amenințătoare, care necesită consultația obligatorie a medicului, se numără următoarele:

• Apariția veziculelor cu conținut de puroi pe pielea piciorului, limfangită, limfadenită, febră.
• Apariția nucleelor de alopeție, în special la copii.
• Prurit, erupții (pete, vezicule, noduli) pe piele nemijlocit lîngă focar sau și în alte regiuni.



Lamisil

• Afecțiunea unghiilor.

Terbonil

      Pacienților li se recomandă să respecte cu strictețe indicațiile medicului. Dacă în familie cineva s-a înbolnăvit, va fi respectat regimul sanitar, dacă pacientul și-a lezat piciorul, înainte de a frecventa baia, sauna sau bazinul, se vor întreprinde măsurile de prevenire a infectării micotice, cu precauție se va frecventa cabinetul de manichiură - pedichiură, se va urmări ca toate instrumentele să fie bine dezinfectate.

Carența Vitaminei E (Tocoferoli)

Principalele semne și simptome ale deficitului de Vitamina E sunt:

• Carența Vitaminei E este dificil de recunoscut, însă primele simptome includ la copii, leziuni ale pielii, iar la adulți slăbiciune musculară sau claudicație intermitentă.
• La născuții prematur, carența de Vitamina E produce anemia hemolitică, trombocitemie, eritem maculo-papular, urmat de descuamarea pielii.

Acțiunea

Vitamina E

      Tocoferolii posedă efect terapeutic antioxidant (pot întrerupe reacțiile înlănțuite ale radicalilor liberi ai oxigenului), de asemenea, protejează eritrocitele de acțiunea toxinelor, previne oxidarea unor hormoni hipofizari și surarenalieni, a acizilor grași esențiali și a vitaminelor A. Se implică în echilibrul colesterolului, sinteza nucleoproteinelor, activitatea glandelor sexuale (asigură desfășurarea normală a proceselor de reproducere) și în funcția normală a hipofizei. Participă la sinteza glicogenului și la integritatea mușchilor. Tocoferolii sunt sinergici carotenoidelor. Se indică în avitaminoza E, sterilitate, avort spontan, distrofii musculare, hepatită cronică, stres oxidativ.

Prevenirea și tratamentul avitaminozei E:

• Născuții prematur trebue să primească formule îmbogățite cu vitamina E, la fel și adulții cu malabsorbție de vitamina E.
• Laptele de mamă asigură necesrul de vitamina E al nou-născuților.
• Surse potrivite de vitamina E sunt uleiurile vegetale (de porumb, floarea soarelui, soie, bumbac), cerealele integrale, legumele verzi, nucile.
• consumul excesiv sau sistematic de grăsimi polinesaturate trebue contracarat printr-un aport optim de Vitamina E.

Carența de vitamine B

      Complexul de vitamine B este un grup de vitamine solubile in apă, estențiale pentru un metabolism normal, creșterea celulelor și formarea sîngelui. Cele mai frecvente deficiențe includ vitaminele: tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), piridoxina (B6) și cobalamina sau cianocobalamina (B12).

      Principalele simptome ale deficitului de Vitamine B sunt:

• Deficiența de tiamină (B1) cauzează polinevrita și encefalopatia Wernicke și psihoza Korsakoff. La copii, aceasta deficiență este responsabilă de durerea abdominală, edem, iritabilitate, paloare, vomismente, pierderea vocii și uneori convulsii. Deficiența de tiamină mai poate provoca cardiomegalie, palpitație, tahicardie, dispnee și colaps circulator.
• Deficiența de riboflavină (B2), provoaca cheiloza (craparea buzelor și colțurilor gurii), uscaciunea gîtului și inflamația limbii. Alte afecțiuni si conditii medicale atribuite avitaminozei B sunt: Dermatită seboreică, usturimea ochilor, fotosensibilitate, lăcrimare excesivă, vascularizarea corneei, iar, în formele mai grave, neuropatie, anemie și retard de crestere la copii.
• Deficiența de niacină (B3), produce, în fazele incipiente, oboseală, slăbiciune musculară, migrene, indigestie, erupții cutanate, scădere în greutate și dureri de spate. În faze avansate (pelagra), produce dermatita atopică, înroșirea gurii, buzelor și limbii, greață, vomismente, diaree, precum și confuzie, dezorientare, pîna la halucinații și paranoe. Lăsată netratată, pelagra poate fi mortală.
• Deficiența de piridoxină (B6), cauzează la copii, dermatită, cheiloza sau inflamația limbii, dureri abdominale, vomismente, și uneori convulsii. 
• Deficiența de ciancobalamina (B12), provoacă anemie, scăderea în greutate, disconfort abdominal, constipație, diaree, și uneori ataxie și spasticitate. 

Benevron

      Prevenirea și tratamentul avitaminozelor B:

• Dieta bogată în proteine, însoțită de un complex de vitamine B, poate fi de ajutor, în cazul deficienței de tiamină. Alimentele cu un conținut de tiamină, includ: carnea de porc, mazărea, tărîțele de grîu, făina de ovas și ficatul.
• Deficiența de riboflavină poate fi combătută prin consumul regulat de carne, produse lactate, legume verzi și cereale.
• Alimentele bogate in Niacină, care trebue integrate în dieta zilnică, pentru a preveni avitaminoza sunt carnea și peștele, alunele, drojdia de bere și cerealele. Laptele și ouăle sunt surse potrivite de triptofan.

      Femeile care iau contraceptive orale trebue să-și suplimenteze dieta cu piridoxină, la fel și persoanele anorexice, sau cele care suferă de malabsorbție. Aceasta în stare naturală se găsește în drojdia de bere, cereale, cartofi, somon afumat, ficat, orez și nuci.

      Vegetarienii sunt mai degrabă predispuși carenței de ciancobalamină, aceștea trebuind să opteze pentru suplimente orale. Produsele bogate in vitamina B12 sunt: alimentele de origine animala, ficat, produse lactate, ouă, pește.

Carența de Vitamina D

      Deficitul de Vitamina D survine la copilul căruia nu i s-a administrat vitamina D de la ziua a 7-ea la a 10-ea de viață și pînă la 2 ani, în doze și ritm prescrise de medic. Dar administrarea este posibilă și mai tîrziu, la copilul mare, chiar și la adult.
      Avitaminoza și hipovitaminoza se manifestă prin rahitism, simptomul decalcifierii osoase apărînd de obicei în lunile a 3-ea și a 6-ea de viață, fiind mai evidente între 6 și 12 luni, rareori debutează după 2 ani.
      Hipervitaminoza - o doză de Vitamina D administrată în injecție intramuscular sau oral, determină forma acută cu anorexie, vărsături, poliurie, transpirații abundente. Doze mai mici, dar repetate des și de durată, determină forma cronică cu anorexie rebelă și refuz de a mînca, polidipsie (bea mult) și polidipsie (urinează des și mult), constipație, agitație, oprirea creșterii, calcifierea țesuturilor moi, a aortei și arteriolelor renale, iar în final insuficiența renală.

Primele semne de carența de vitamina D sunt:

• Transpiratie abundentă, starea de agitatie permanenta și iritabilitate. În forme cronice poate duce la malformații ale oaselor.
• La copii carența de vitamina D se manifestă prin rahitism. Acesta se produce ca urmare a mineralizării deficitare a sistemului osos, ducînd la fracturi multiple, dureri lombare și de picioare, deformații ale oaselor.

Prevenirea și tratamentul avitaminozei D

• Vitamina D este esențială pentru asimilarea calciului, asigurînd depunerea corespunzătoare a acestuia în oase.
• Femeile însărcinate sau care alaptează trebue să crească doza zilnică recomandată de calciferol - componenta a vitaminei D, la 40 mg/zi.
• Vitamina D se găsește în peștele gras (hering, somon, sardine), gălbenușul de ou, unt, lapte integral. Sursele vegetale nu conțin această vitamină, însă spre deosebire de celelalte poate fi produsă de organism. Sinteza Vitamine D în organism este declanșată de expuenerea la razele ultraviolete ale soarelui, fiind absorbită imediat de  vasele sanguine.

      În medicină sunt utilizate Vitamina D2 (calciferol) și Vitamina D3 (colicalciferol).

Carența Vitaminei C

      Vitamina C, fiind cel mai puternic antioxidant, majorează capacitatea de protecție a organismului față de infecții (stimulînd activitatea fagocitară a leucocitelor și intensifică procesele imune), stimulează sinteza corticosteroizilor, favorizează depunerea de calciu în oase (efect favorabil în fracturi) și adsorbția fierului din tubul digestiv, precum și stimulează formarea hemoglobinei.

Principalele semne și simptome ale deficitului de vitamina C sunt:

• Vase capilare extrem de fragile.
• Hiperkeratoza foliculară.
• Anemie, paloare, slăbiciune.
• Dureri articulare (în special articulația genunchiului).
• Sîngerări gingivale și căderea dinților (scorbut).
• Letargie, insomnii.
• Vindecarea deficitară a rănilor.
• Iritabilitate, depresie, hipocondrie.
• Imunitate scăzută în fața infecțiilor
• La copii, carența de vitamina C produce inflamații și dureri ale picioarelor, febră, diaree, vomismente.

Vitamina C

Indicații:

      Anemie, diateze hemoragice (prin diminuarea permeabilității capilarelor), gingivite, fracturi, osteoporoză, infecții, în toate bolile febrile, intoxicații, plăgi, combustii, anorexie (lipsa poftei de mîncare).

Prevenirea și tratamentul avitaminozei C

• Doza zilnica recomandată de acid ascorbic este de 60 mg/zi, aceasta putînd fi obținută din alimentație sau din suplimente orale.
• Alimentele bogate în vitamina C sunt: broccoli, pătrunjelul, căpșunele, portocalele și sucul natural de portocale, varza, conopida, semințele de muștar.

      Dintre toate vitaminele, acidul ascorbic e cel mai usor distrus în contact cu factorii de mediu. Pregătirea legumelor determină pierderea a 50-70% din continutul inițial de vitamina C, același efect avîndu-l și expunerea îndelungată la lumina sau chiar contactul cu aerul. Fiind o vitamina hidrosolubila, acidul ascorbic se pierde și prin spălarea fructelor sau a legumelor, în procente variabile. Congelarea nu scade cantitatea de vitamina C, dar după decongelarea lentă alimentele trebuie consumate repede, pentru că decongelarea fortată distuge moleculele de vitamina C. Din fericire, cantitatea de vitamina C din alimente e de obicei suficientă pentru a asigura necesarul zilnic chiar și după preparare.

 

Carența Vitaminei A

      Vitamina A este o vitamina cu rol antioxidant, importantă în protecția pielii și a mucoaselor, asigurînd buna functionare a sistemelor osos si nervos. Previne uscarea pielii, păstrînd pielea strălucitoare, fără riduri și alte semne ale îmbătrînirii. De asemenea, e necesară pentru vedere, cresterea și formarea oaselor și rezistența organismului în infectii. 
      Vitamina A se gaseste în natură sub doua forme: retinol (prezentă în alimentele de origine animală) și provitamina A sau caroten (care se gaseste atît în produsele animale cît și în cele vegetale). Retinolul ajută vederea pe timp de noapte, dar și în bolile de inimă, diabet zaharat, conjunctivite, glaucom, probleme gingivale si alcoolism.   

      Principalele simptome ale deficitului de Vitamina A sunt:

• Orbirea de noapte (nictalopie, cecitate nocturnă), ce devine de obicei aparentă cînd pacientul intră într-un loc întunecat sau cînd este orbit de luminile farurilor altor autoturisme, atunci cînd conduce noaptea.
• Xeroftalmia, cheratomalacia (uscarea conjuctivei și a corneei) și petele Bitot (punctele luminoase în vedere care joacă în cîmpul vizual).
• Cheratinizarea țesutului epitelial (pielea uscata, solzoasă).
• Scăderea secreției mucoaselor, care pot duce la infecții ale ochilor, ale tractului respirator sau genito-urinar.
• La nou născuți apar disfuncții de creștere și apatie, piele uscată, modificări ale corneei.

      Prevenirea și tratamentul avitaminozi A constă în:

• Folosirea de suplimente orale de vitamina A. Dacă pe durata tratamentului apar semne de hipercarotenemie (colorarea portocalie a pielii și a ochilor) și de hipervitaminoză A (la copii: mîncărimi ale pielii, căderea părului, hidrocefalie și vomismente, la adulți: dureri osoase, creșterea simultană în volum a ficatului și a splinei, diplopie și iritabilitate), de adresat imediat la medic și de întrerupt cura cu vitamina A.
• Folosirea de surse animale bogate în vitamina A: ouă, carne, lapte, brînză, smîntînă, ficat, rinichi.
• Legume cu conținut bogat de vitamina A: morcovi, dovleci, cartofi dulci, precum și majoritatea legumelorfrunzoase, de culoare închisă, care conțin beta-caroten. Pentru a stabili care e conținutul de beta-caroten al legumelor, se aplică o regulă simplă: cu cît leguma e mai închisă la culoare, cu atît e mai mare conținutul de beta-caroten.